Ce spune Ricardo Cadu, fostul căpitan al CFR-ului, despre antrenorii pe care i-ar fi schimbat

Ce spune Ricardo Cadu, fostul căpitan al CFR-ului, despre antrenorii pe care i-ar fi schimbat
Publicat: 08/07/2014, 11:45
Actualizat: 07/09/2019, 03:43

Fostul căpitan al CFR-ului a explicat într-un interviu televizat că, deși era un om „cu greutate în vestiar”, nu el a fost cel care a luat deciziile importante privind echipa, după cum se sugera în presă.

„Eram un om greu în vestiar, dar nu aveam puterea asta să decid când pleacă un antrenor. De exemplu, aveam un antrenor care mie îmi plăcea foarte foarte mult. Eram pe locul întâi, la cinci puncte de Steaua și, după un meci pierdut, a fost dat afară. Dacă eu puteam decide, nu pleca niciodată de la CFR. Sau Andone, dacă era după mine nu pleca niciodată de la CFR”, a precizat el.

Cadu a mai vorbit și despre prietenii pe care și i-a făcut la CFR. Fostul căpitan spune că a rămas prieten cu mulți dintre foști săi colegi, cu toate că a decis să părăsească echipa.

„Pot să zic că Arpy era ca un fel de tată și Mureșan un fel de bunic. Aveam o relație foarte bună cu ei. Vorbim la telefon, suntem prieteni, dar am ajuns la un acord să ne despărțim pentru că a fost mai bine și pentru CFR și pentru mine”, a explicat Cadu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care Dan Vîlceanu îl mușcă de nas și îl agresează pe Florin Roman...
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă să sari cu parașuta în România. Prețurile pornesc de la 1000 de lei...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Vestea anului pentru români. În sfârșit, o țară nu ne mai cere pașaportul
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Nina Dobrev a suferit un accident. Primul mesaj transmis de actriță de pe patul de...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Robotul moale care imită picioarele păianjenilor
×